* HEPATITA D

 

Hepatita D este o infectie acuta sau cronica a ficatului cauzata de un virus de tip RNA, ce poate aparea fie simultan cu infectia cu virus hepatic B (coinfectie), fie ulterior acesteia (suprainfectie), fiind o forma mai agresiva decat celelalte forme de hepatita. Ca si hepatita B, virusul hepatic D poate cauza atat forma acuta a bolii, cat si una cronica.

    Ce este specific acestui virus hepatic delta este incapacitatea acestuia de a cauza o infectie singur, probabil datorita faptului ca este o mica si incompleta particula virala. Pentru a se dezvolta, virusul hepatic D are nevoie de acoperirea si protectia virusului hepatic B.

    Se considera hepatita cronica cu virus D atunci cand acesta persista mai mult de 6 luni dupa infectare in sange.

    In cazul coinfectiilor (cand virusii hepatici B si D apar in acelasi timp), majoritatea pacientilor au capacitatea de a se recupera in totalitate, deoarece coinfectia cauzeaza a forma acuta a hepatitei care poate fi diagnosticata. Doar intre 2-5% dintre adultii infectati dezvolta hepatita cronica.

    Situatia este mai dramatica in cazul suprainfectiilor (virusul hepatic D apare dupa ce virusul hepatic B a afectat deja organismul).

    In acest caz, intre 50-70% dintre persoanele infectate dezvolta hepatita fulminanta, in care VHD se reproduce la usor, fiind in prezenta unui mediu favorabil format dintr-un numar ridicat de virusi hepatici B. Aproape toate suprainfectiile cauzeaza hepatita cronica.

SCURT  ISTORIC

Virusul hepatic D (de asemenea numit virusul delta) a fost descoperit in 1978 de catre gastroenterologul italian Mario Rizzetto si de catre expertul in virologie moleculara John Gerin de la Universitatea Georgetown din SUA.

     Gastroenterologul a constat ca o parte din pacientii infectati cu virusul hepatic B prezentau o alta forma de agent infectios in ficatul lor.

    Cand ambii virusi erau prezenti, infectia acuta era mai agresiva.

 De asemenea, pacientii cu ambele infectii dezvoltau mai frecvent hepatita cronica decat cei infectati doar cu virusul hepatic B.

PERIOADA  DE  INCUBATIE  SI  DE  CONTAGIUNE

 

Virusul hepatic D are o perioada de incubatie ce variaza intre 3-7 saptamani.

     In coinfectie, in general aceasta este perioada de incubatie, insa, in suprainfectii, aceasta se micsoreaza la 3 saptamani, intrucat virusul D se replica mai usor in prezenta unui mediu propice: virusii B deja existenti.

SIMPTOME

Coinfectie Suprainfectie
Faza preicterica (3-7zile) Faza icterica
Oboseala Icter Icter
letargie Oboseala coagulopatie
Anorexie Greata Dificultati de concentrare
Greata Scaune de culoarea argilei Insomnii
Dureri de cap Urina de culoare inchisa Tulburari de personalitate

TRANSMITERE

 

Virusul hepatic D este transmis in acelasi mod ca si VHB – adica prin contactul cu sange infectat, prin sex neprotejat (fara prezervativ) si foartefrecvent de la mama la copilul nou-nascut.

Exista cateva grupuri care sunt prezinta un

 risc ridicat de a contacta hepatita D:

  • Persoanele infectate cu virusul hepatic B;

 

  • persoane cu parteneri sexuali multipli sau diagnosticate cu boli cu transmitere sexuala;

 

  • copii nascuti din mame infectate;

 

  • personal al spitalelor sau pacienti internati pe perioada lungi in spitale;

 

  • persoane care au contact prelungit cu persoane infectate (familii, prieteni);

 

  • receptori ai transfuziilor de sange;

 

  • utilizatori ale drogurilor injectate;

 

  • persoane ale caror sange ar fi putut intra in contact cu saliva unei persoane infectate cu virusii hepatici B+D;

 

  • persoane care calatoresc in tari cu prevalenta ridicata de hepatita B+D;

 

  • homosexuali (barbati)

 

  • persoane al caror sange ar putea intra in contact cu saliva persoanelor infectate cu virusii hepatici B+D

 

TRATAMENT

    In cazul infectiei acute cu virusul hepatic D, tratamentul este similar celorlalte forme de infectii hepatice virale: odihna, dieta echilibrata si evitarea alcoolului.

    In cazul tratarii hepatitei cronice cu virus D, lucrurile sunt mai complicate. Desi pana acum au fost incercate tratamente cu alfa-interferon, lamivudina, agenti imunosupresivi, nici unul nu s-a dovedit eficient in tratarea infectiei cronice cu virusul hepatic D.

   Transplantul hepatic este o optiune in cazul unui ficat distrus in mare parte sau nefunctional. Dar chiar daca procedura are succes, exista o mare sansa ca afectiunea sa reapara, caz in care, ciroza poate aparea si evolua mult mai rapid.

    In Romania, tratamentul aprobat pentru hepatita cronica B+D se baseaza pe interferonul standard.

    Doza este stabilita in functie de virusul care se replica. In cazul in care virusul hepatic D este cel activ, doza este de 9-10 MU x 3/ saptamana, timp de un an.

PREVENIRE

 

    Cea mai buna metoda de a preveni infectarea cu virusul hepatic D este vaccinarea impotriva virusului hepatic B, intrucat VHD nu se poate dezvolta decat in prezenta VHB.

Prin urmare, vaccinul care este disponibil inca din 1982, preintampina infectarea cu ambii virusi. Din nefericire, pentru persoanele deja infectate cu virusul hepatic B, nu exista vaccin care sa impiedice suprainfectarea cu virusul hepatic D.

Alte maniere de prevenire:

 

  • utilizarea corecta a prezervativelor de fiecare data cand avem contacte sexuale cu parteneri instabili;

 

  • administrarea imunoglobulinei antihepatita B (HBIG) nou-nascutilor din mame infectate si vaccinarea acestora la 12 ore dupa nastere;

 

  • evitarea drogurilor injectate (a acelor sau a seringilor folosite);

 

  • evitarea utilizarii de catre mai multe persoane are unor intrumente care ar putea avea sange pe ele: aparate de ras, periute de dinti etc.;

 

  • evitarea efectuarii de tatuaje sau piercinguri in locatii dubioase, care nu prezinta incredere.
Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

%d bloggers like this: